joi, 20 iunie 2019

Cum să previi durerea de ochi cauzată de televizoare


Vederea este unul dintre cele mai importante simțuri, așa că trebuie să acorzi o importanță semnificativă protecției ochilor tăi. Din păcate, în era tehnologiei, rare sunt momentele în care nu stăm cu ochii holbați în ecrane, monitoare sau televizoare.

Studiile recente arată că, în orice zi, adulții se uită câteva ore întregi la televizor. Adăugând și orele petrecute cu ochii în telefon, stresul cauzat vederii devine insuportabil. De aceea simțim câteodată usturime a ochilor, oboseală și poate chiar și amețeli.
Poate ai pățit ca, după ce ți-ai echipat casa cu televizoare de ultimă modă, să te doară ochii de la prea mult uitat. Este de reținut că oboseala ochilor este un lucru destul de comun. Dar dacă experimentezi acest lucru foarte des, ar trebui să discuți cu un doctor ca să te asiguri că totul este în regulă. În contextul în care nu ochii tăi sunt de vină, înseamnă că totul cade pe seama acelor televizoare.

Ce poate fi în neregulă
Una dintre cele mai frecvente cauze ale oboselii ochilor este privitul la un obiect mic, luminos, într-o cameră întunecată. Deoarece camera este cuprinsă de întuneric, iruisul tău este larg deschis, permițând să intre o cantitate mare de lumină. Televizorul, care reprezintă un procent mic din câmpul tău vizual general, nu va putea să îți facă irisul să se închidă cât mai mult posibil. Altfel spus, acel punct de lumină într-o mare de întuneric este ceea ce îți poate provoca dureri de ochi sau cap.

Ce este de făcut
Cea mai simplă soluție vine din ajustarea televizoarelor pe care le deții.
Cea mai ușoară soluție este să ajustezi lumina. Aproape toate LCD-urile au o ajustare a luminii de fundal și ceea ce poți face este să îi scazi puterea totală a luminii. Dacă nu ai reglat niciodată această setare, ci ai lăsat-o așa cum e setată din fabrică, ea se află probabil la sau foarte aproape de partea de sus a intervalului. Reducând această setare, noaptea televizorul va deveni mult mai ușor de vizionat. De asemenea, va îmbunătăți nivelul de negru, făcând ca imaginea să arate mai bine.

Dacă simți disconfort al ochilor și ai un televizor cu plasmă, încearcă să reduci nivelul contrastului. În cazul unui LCD, acest lucru nu funcționează, dar în cazul unor televizoare de tip plasmă lumina va deveni mai slabă.

Cum să previi durerea de ochi cauzată de televizoare

Cea mai evidentă modalitate de a combate oboseala ochilor este să lași aprinse alte lumini din cameră. Acest lucru poate fi deranjant dacă ești obișnuit să te uiți la televizor în întuneric, dar este mai bine pentru ochii tăi. Un alt dezavantaj este că poți obține reflexii ale diverselor lumini, din cauza amplasării lor.

Totodată, poți alege o lumină complementară. Aceasta este o lumină gri neutră pe care o plasezi în spatele televizorului. Ea crește lumina medie din camera cu o cantitate mică, ceea ce nu îți va afecta acuratețea aparentă a culorii televizorului și îți va ajuta și ochii.
Opțiunea extremă este cea a amplificării ecranului. Cu alte cuvinte: ia-ți un proiector și un panou pe care să proiectezi. Asta pentru că un ecran mai mare îți va ocupa mai mult din câmpul vizual și irisul tău se va micșora.

Și cea din urmă variantă și poate cea mai sănătoasă pentru ochii tău: petrece cât mai puțin timp în fața televizorului. Dacă stai în proximitatea ecranelor unor televizoare nu înseamnă că ochii tăi vor fi afectați pe termen lung. Însă dacă te uiți un timp prea îndelungat la televizor da, acest lucru va provoca daune pe termen lung ochilor tăi. Petrecerea a mai mult de patru ore pe zi în fața unor televizoare îți va provoca tulburări de vedere și oboseală, ceea ce, la rândul său, poate cauza o vedere încețoșată. Expunerea la televizoare ar trebui să fie limitată, în special pentru copiii mici.

miercuri, 7 noiembrie 2018

Unde pot apela dacă am probleme cu asigurarea RCA


Piaţa RCA a fost zguduită recent de falimente şi de probleme înregistrate de principalii jucători de pe piaţă. Pe lângă acest lucru, șoferii se plâng mereu că firmele de asigurare le plătesc prea târziu daunele, plățile fiind făcute peste termenul legal de 10 zile, iar acestea sunt de cele mai multe ori prea mici și nu acoperă costul real al reparațiilor într-un service autorizat.

Unii asigurători și-au făcut un obicei și un model de business din aceste nereguli, iar consumatorul este întotdeauna cel care suferă.

Așadar, am sintetizat mai jos pentru tine cum pot apărea probleme cu RCA și ce modalități ai la dispoziție pentru a le rezolva.

Problemele cu RCA pot proveni din diferite cauze:

• Asigurarea RCA nu apare în baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României – solicitați asiguratorului dumneavoastră verificarea introducerii corecte a datelor și remedierea situației. Rețineți că și poliția accesează aceeași bază de date!
• Dacă nu sunteți mulțumit de clasa bonus-malus aplicată la RCA, solicitați asiguratorului justificarea încadrării. În același timp, istoricul dumneavoastră de daunalitate îl puteți verifica în baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României.
• În situația în care sunteţi nemulţumit de modul de soluţionare a dosarului de daună, puteți solicita asiguratorului revizuirea dosarului. Dacă adresa asigurătorului nu răspunde cerințelor dumneavoastră puteți transmite ASF o petiție sau sesizare. De asemenea, orice persoană care se consideră vătămată în drepturile sale se poate adresa instanţei de judecată pentru repararea prejudiciului.
• În situaţia în care aţi fost păgubit în urma unui accident produs în România de un vehicul asigurat și înmatriculat în străinătate, vă puteţi adresa reprezentanței de despăgubiri în România (a asigurătorului străin) sau Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) pentru asistenţă și/sau recuperarea despăgubirilor.
• În situaţia în care cel vinovat de producerea daunei are vehiculul înmatriculat în România dar nu deţine o asigurareobligatorie RCA valabilă la data producerii accidentului sau, în cazul accidentelor cu vătămări corporale și/sau deces, nu este identificat, ASF recomandă să vă adresaţi BAAR.


Linie telefonică

ASF a pus la dispoziția consumatorilor o linie telefonică gratuită, prin intermediul căreia poate răspunde la diferite întrebări și poate consilia în caz de probleme, respectiv TELVERDE: 0800 825 627.

Petiție

De asemenea, de multe ori se poate dovedi mai convenabil să încercaţi o rezolvare pe cale amiabilă a problemei dumneavoastră, reclamând problema direct la societatea de asigurare. Dacă împreună cu aceasta nu ajungeți la un consens, vă puteţi adresa ASF printr-o petiţie. Prin depunerea unei petiții (reclamație sau sesizare), ASF poate constata dacă societățile de asigurare își îndeplinesc obligațiile asumate prin poliță sau dacă sunt necesare măsuri suplimentare de supraveghere şi control.

SAL-Fin

Totodată, în anul 2016 ASF a înființat, pentru a veni în sprijinul consumatorilor, SAL-Fin (http://www.salfin.ro/). Soluţionarea alternativă a litigiilor (SAL) se referă la crearea unui mecanism alternativ sistemului judiciar, prin care consumatorilor li se oferă posibilitatea de soluţionare a litigiilor sau disputelor pe care le pot avea cu comercianţii atunci când se confruntă cu o problemă legată de un produs sau serviciu pe care l-au achiziţionat. SAL reprezintă posibilitatea de rezolvare extrajudiciară (procedura prin care un conciliator independent și imparțial propune o soluție și procedura prin care soluția dată de un conciliator independent și imparțial este impusă ambelor părți) a unui litigiu apărut în relația contractuală dintre un consumator și un comerciant care refuză, sau amână nejustificat, rezolvarea disputei pe căi amiabile. SAL-Fin este Entitatea de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniul financiar non-bancar care pune în mod GRATUIT la dispoziția dumneavoastră procedura SAL.

luni, 3 septembrie 2018

UNIMOTORS ROMANIA ofera oglinzi moto la preturi speciale!

Oglinzile unei motociclete sunt componentele care te ajuta sa mentii controlul asupra a ceea ce se intampla in jurul tau, printr-o mai buna vizibilitate!
https://bit.ly/2NerJOb
Puteti comanda online oglinda moto stanga sau dreapta, in functie de brandul de motocicleta pe care il detii.
https://bit.ly/2MNep3I
Oglinda DX dreapta - Peugeot Speedfight / Trekker / Vivacity 50cc/100cc 2T - RMS la un pret extraordinar: 55 lei Verificati modelele cu care sunt compatibile aceste oglinzi!

Indiferent de vehiculul pe care il aveti, aici la UNIMOTORS ROMANIA veti descoperi cu uimire mereu piese noi, originale si preturi excelente!

vineri, 28 octombrie 2016

De ce sa cumperi adidasi Carrera, de barbati

Cu un design deosebit de atractiv is la un pret de invidiat comparativ cu adidasii din competitie precum Puma sau Nike, incaltamintea Carrera de barbati poate fi asortata cu orice obiecte de vestimentatie. Acesti adidasi pentru barbati se pot comanda atat online, cat si din magazinele obisnuite.

In multe orase se regasesc magazine care vand asemenea perechi de incaltaminte. Noi o recomandam in special pentru designul deosebit dar si pentru rezistenta de care dau dovada.

Foarte populari: adidasii Carrera

Adidasii Carrera de barbati sunt printre cele mai populare marci de incaltaminte sport de pe planteta. In orice sezon ai fi, te poti baza oricand pe acestia! Se prefera totusi sa nu fie foarte frig si nici intemperii prea mari, precum viscol, zapada sau lapovita. Pe timp uscat, chiar si iarna poti sa ii porti fara nici o problema!

Atat pentru activitatile zilnice cat si pentru plimbari prin parcuri, se preteaza foarte bine. Peste tot in lume se vand asemenea adidasi intr-un ritm ametitor! Te poti bucura insa si tu de ei, daca vei intra pe Google sa dai o simpla cautare. Poti comanda atat online cat si normal, din magazinele sau outleturile de adidasi obisnuite, precum Variousbrands, magazin ce se regaseste atat in mediul virtual cat si in mallurile din Bucuresti.

Aceasta colectie de adidasi este creata doar din materiale de inalta calitate pentru a fi purtati cu incredere de toata lumea!

O gama variata de adidasi Carrera

In ceea ce priveste modelele de adidasi de barbati, exista o gama incredibila de incaltaminte, pentru toate buzunarele, de diverse marimi si cu design unicat. Foarte multe stiluri diferite si culori fac ca acesti adidasi sa fie preferati de toti barbatii!

Un barbat cu atitudine care se respecta va dori intotdeauna sa aiba stilul propriu si sa fie incaltatat doar cu incaltaminte de calitate, cum ar fi adidasii Carrera.
Cu o camasa eleganta si o pereche impecabila de pantaloni, adidasii Carrera pentru barbati sunt unici si perfecti!

joi, 20 octombrie 2016

O pereche de adidasi originali marca Adidas, ideali de purtat

Incaltamintea sport trebuie sa fie una comoda, care sa iti permita sa faci sport exact asa cum trebuie. Adidasii originali marca Adidas sunt printre cei mai frumosi de pe piata.


Adidasii originali de la Adidas sunt incantatori datorita designului, calitatii materialului, dar si datorita durabilitatii. De aceea si-au capatat faima, de-a lungul anilor.

Pantofii sport adidas sunt din piele, de calitate 


Adidasii originali Adidas sunt confectionati cu multa atentie, din piele de cea mai buna calitate. Ii poti purta in toate sezoanele. Sunt indicati atat pentru activitati sportive, dar si daca vrei sa mergi la serviciu, pentru ca ii poti lua cu o pereche de blugi.

Adidasii originali marca Adidas sunt confectionati atat pentru barbati, cat si pentru femei. De asemenea, exista modele si pentru copii. Micutii ii pot purta cu incredere, pentru ca iti ofera siguranta.

Pantofii sport de la Adidas au cusaturi foarte bine executate, ceea ce inseamna ca nu se strica usor si te tin mult si bine.

Se gasesc si la outlet, online, de adidasi

O pereche de adidasi originali marca Adidas, indiferent ca sunt pentru copiii, de dama sau de barbati, poate sa fie luata la reducere, in  momentele cand magazinele au promotii.
Cand sunt reduceri poti achizitiona, de exemplu, doua perechi de incaltaminte, la pretul unei singure perechi.

Trebuie sa te uiti cu atentie si la cusaturi, care sa fie fine. Astfel, ai mai multa siguranta ca ai cumparat un produs original. Trebuie sa fii foarte atent la aceste detalii.

In ceea ce priveste culorile acestor pantofi sport cele mai cautate sunt negru, alb, dar si maron. Sunt cele mai potrivite nuante pentru o pereche de pantofi sport, csre trebuie sa se potriveasca la o sumedenie de combinatii vestimentare.

Cand iei adidasi, trebuie sa tii cont de faptul ca nu trebui sa ii porti in fiecare zi, ca sa te tina cat mai mult. Cand ii porti in exces cea care se uzeaza prima este talpa acestor pantofi. De asemenea, este important sa ii cureti de fiecare data dupa ce ii porti.

Online, sunt foarte multe magazine ce comercializeaza asemenea perechi de adidasi, precum VariousBrands.

Sursa: http://www.various-brands.ro

joi, 13 octombrie 2016

Importanta unei baterii de laptop

Un notebook are o baterie incorporata, fiind sursa de alimentare cu energie, ca aparatul sa poata sa functioneze.

Bateriile de laptop sunt distribuite in mai mult modele

O baterie de laptop poate fi confectionata atat de producatorul notebook-ului, dar si de catre reprezentantii altor companii.

Bateriile de laptop sunt cele care stocheaza energia, care mai apoi este folosita pentru ca laptopul sa fie incarcaat. O baterie poate sa stocheze energia pentru o perioada lunga de timp, iar in momentul in care se goleste, o reincarci. Bateriile se incarca direct de la priza.
Aceste componente pot fi confectionate din  plumb, nichel ori din litiu. Ele au nevoie de incarcare la interval de timp, in functie de cat de mult este folosit notebookul. 

Puterea unei baterii de laptop este exprimata fie in wati, fie  in volt-amperi (VA). Wattul  nu este altceva decat puterea reala a bateriei, in timp ce volt-amperii reprezinta puterea aparenta a bateriei.

Informatii despre acumulatorii reincarcabili


Bateriile de laptop sunt reincarcabile, fiind de o calitate foarte buna. Sunt mai multe companii care le fabrica, iar calitatea lor depinde, bineinteles, si de modul in care sunt fabricate.  Trebuie ca un ccumulator de laptop sa fie reciclat, in momentul in care se strica. Bateriile isi pierd din putere treptat, pana in momentul in care ajung sa nu mai functioneze, iar laptopul sa fie incarcat doar de la priza. De aceea, in astfel de moment trebuie sa cumperi un alt acumulator,  iar cel vechi sa fie dus la un centru de reciclare.

Nu trebuie sa arunci la gunoi aceste produse, dar nici alte tipuri de baterii.  Un acumulator se cumpara fie de la magazinele online, fie din magazinele unde se comercializeaza component pentru calculatoare. Pretul unui acumulator difera in functie de fiecare producator in parte. O baterie de laptop se poate inlocui foarte usor, nu etse nevoie sa mergi la un service unde se repara calculatoare ca sa faci acest lucru!

vineri, 15 iulie 2016

Mierea de Manuka, miracol pentru sanatate

Mierea de Manuka Super Manuka Active MGO 120+
Mierea de Manuka se bucura de nenumarate calitati,ceea ce o face ideala pentru tratarea si prevenirea mai multor boli. Este utila atat adultilor, cat si varstnicilor si copiilor.
Aceasta minune a naturii este un puternic indulcitor natural, de aceea poate fi utilizata si la prepararea de dulciuri. Este o miere plina de calitati, ceea ce o face sa fie apreciata peste tot in lume. Ajuta si in tratarea pacientilor care au fost diagnosticati cu cancer, cat si in cazul persoanelor care au colesterolul marit. De aceea este plina de beneficii.
Mierea de Manuka, efecte antibacteriene
Mierea aceasta are multe beneficii pentru sanatate, iar in secolul al XIX-lea cercetatorii au descoperit ca are proprietati antibacteriene. De aceea ajuta in vindecarea infectiilor, atat cele ale pielii, cat si cele respiratorii.
Aceasta miere ajuta la vindecarea eczemelor, in caz de acne, dar si la alte boli dermatologice, ca de exemplu psoriazisul.
Mierea de Manuka poate fi  folosita si pentru tratarea ranilor de suprafata, daca o aplici direct pe locul afectat. 
Are si puternice proprietati antiseptic
Acest tip de miere care provine tocmai din Noua Zeelanda este utila pentru productia de cosmetic, caci are efecte benefice asupra pielii. De asemenea, o poti utilize ca metoda de intarire a sistemului imunitar. O buna imunitate aduce protectie contra infectiilor sit e face mai puternic si din punct de vedere mental. Este recomandat si pentru copii, care au nevoie de minerale si vitamine pe care aceasta miere de Manukale contine, ca sa se dezvolte armonios si sa nu se imbolnaveasca des.
Pe timpul verii poate sa fie utilizata pentru tratarea intepaturilor cauzate de insecte, caci ajuta la grabirea videcarii, reducand efecte neplacute, ca roseata si mancarimile pielii. Ridurile pot fi si ele ameliorate cu ajutorul mierii de Manuka care e ste un adevarat panacea si care face minuni pentru sanatatea ta. Este ideala de consumat de doua ori pe zi,cate o lingurita. Poate fi folosita si la indulcirea ceaiului, insa nu cand bautura este fierbinte.

vineri, 8 iulie 2016

De ce sa iei miere de Manuka

De ce sa iei miere de Manuka ?
Mierea de Manuka este unul dintre cele mai pure sortimente de miere, datorita faptului ca provine din Noua Zeelanda, o tara putin poluata.

Manukaflowers 
  Provine din florile arborelui de Manuka 

Acest tip de miere este produsa de albine din florile arborelui de Manuka, puternic aromate. Protejeaza impotriva infectiilor cauzate de bacterii, stimuleaza sistemul imunitar si ajuta la repararea tesuturilor deteriorate de infectie. In plus, mierea de Manuka  are o actiune punternic antiinflamatoarem care poate reduce rapid durerea si inflamatia odata ce este aplicata pe piele. Este utila in tratarea arsurilor solare si a eczemelor.
Calitatile antibacteriene ale mierii de Manuka depind de tipul de miere precum si de perioada in care este recoltat polenul de catre albine. Unele tipuri de miere pot fi de 100 de ori mai puternice decat altele.

Ce intra in compozitia mierii de Manuka

Peroxidul de hidrogen este o componenta care se gaseste in mierea aceasta. Acesta ofera proprietatile de antibiotic.

O alta componenta antibacteriana gasita in mierea Manuka este MGO. Cu cat concentratia acestuia este mai are, cu atat cresc calitatile antibacteriene si efectul de antibiotic. Este o miere ideala in tratarea mai multor afectiuni, precum infectiile si afectiunile inimii.

Producatorii de miere au dezvoltat o scala de rating pentru a evidentia calitatile mierii. Evaluarea este numita UMF, care vine de la Unique Manuka Factor.

Evaluarea UMF se face in functie de concentratia de MGO care se gaseste in aceasta miere. Pentru a fi considerata suficient de puternica pentru a fi terapeutica, mierea de Manuka are nevoie de un rating minim de 10 UMF. Acest tip de miere se gaseste in magazinele unde se vand produse naturale,dar si pe internet. Comanda se face foarte usor si soseste in numai cateva zile la cel care are nevoie de ea. Pretul este stabilit in functie de evaluarea care a primit-o, dar si in functie de gramaj. Aceasta poate fi administrata si copiilor, datorita efectelor benefice pe care le aduce sanatatii.

sâmbătă, 11 iunie 2016

La ce sa te uiti cand alegi adidasi de copii

O pereche de adidasi de copii sunt ideal de purtat de catre cei mici, pentru ca sunt ieftini si sunt confectionati din materiale rezistente in special la alergari.

Orice parinte ii poate alege pentru copilul sau pentru ca sunt confectionati din materiale de foarte buna calitate si au un pret bun.

Daca vrei o pereche de adidasi de copii ieftini, trebuie sa stii ca ii poti cumpara de la mall, dar si de pe internet. Pot fi luati si de la magazinele cu articole sportive din orasele mari din tara.




Mai pot fi cumparati si de pe internet, de pe unul dintre site-urile de specialitate. Sunt foarte multe optiuni pe care un parinte le are la indemana, pentru ca sunt multe pagini online din mediul virtual unde se vand astfel de produse.

Ca sa ii comanzi, nu trebuie decat sa te uiti pe websiteul dorit, pe cat mai multe pagini, ca sa ii gasesti pe cei cu pretul cel mai bun!

Adidasii pentru copii sunt si haiosi

Unele din perechile de adidasi pentru copii sunt si haiosi, datorita culorilor pe care ii au. Sunt, de exemlu, cei roz pentru fetite. Pentru baietei exista varianta de a cumpara pantofi sport de culoare bleu, mult mai seriosi. Pentru copii mai mici, pot avea nenumarate imprimeuri si desene amuzante.

Pantofii sport sunt foarte comozi si pot fi asortati la imbracamintea sport. Pot fi purtati la orele de sport de catre cei mici, este o varianta comoda pentru acestia. Sunt recomandati si pentru copiii care merg la volei sau la tenis.

Sunt ideali mai ales pentru sportivul din tine! O pereche de adidasi pentru copii ieftini poate fi cumparata in perioadele de reduceri, atunci este cel mai bun moment pentru o asemena achizitie. Poate fi vorba despre soldurile din luna august sau despre cele din februarie, oricand se gaseste o varianta.

Modelele de adidasi pentru copiii sunt bine executate, astfel incat sa ai de unde sa alegi o pereche potrivita. Talpa este importanta, trebuie sa aiba o buna calitate, de aceea trebuie sa te uiti cu atentie la acest aspect.

Cand vrei sa iti cuperi o pereche de pantofi sport pentru copil, cauta pe mai multe site-uri, pentru a-i gasi pe cei cu pretul cel mai bun! Alegeti astfel pentru cei mici doar perechile de incaltaminte potrivite varstei si constitutiei copilului. Nu cumparati modele cu design atragator daca nu ii vine bine in picioare si sunt prea largi sau prea stramti. Alegeti intelept! Puteti incerca si noul site VariousBrands, direct pe linkul urmator pentru a comanda adidasi de copii la preturi incredibile:

luni, 25 aprilie 2016

Pe clopotel.ro gasiti jocuri cu Ben 10 pentru copii

O modalitate pentru copii de a-si petrecere timpul o reprezinta jocurile din mediul online. Acestia pot sta pe calculator si se pot juca jocuri cu Ben 10, pe clopotel.ro sau alte siteuri de acest gen. Ele sunt atat pentru baieti, cat si pentru fete si sunt in general pentru copii care stiu sa utilizeze calculatorul. De altfel, exista aplicatii cu jocuri cu Ben 10 ce pot fi instalate de catre parintii pe telefonul acestora.

Copii sunt captati inca de cand sunt foarte mici de televizor, de calculator sau de tablete si smartphone-uri. Acest lucru reprezinta intr-adevar un mod de a le dezvolta atentia si de a-i invata sa aiba o atentie distributiva. In acelasi timp unele jocuri le pot pune mintea la contributie si le pot stimula puterea de concentrare. Jocurile cu Ben 10 sunt niste jocuri cu si despre eroi. Cei mici trebuie sa-i ajute pe acestia sa se lupte sau sa se confrunte cu diverse situatii. De altfel, in orice poveste sau desen animat exista personaje pozitive, dar si personaje negative. In astfel de jocuri copiii reusesc sa intre in pielea personajului si sa se bucure de orice moment. Unul dintre cele mai captivante este "Ben 10 heatblast attack".

jocuri cu ben 10
sursa: deviantart.net
Jocurile vin cu indicatii scurte si simple pentru cei mici, astfel incat acestia se pot descurca de minune cu comenzile lor. Ele reprezinta o modalitate de divertisment, iar pe parcurs vor reprezenta chiar si o modalitate de relaxare. Aceste jocuri au fost create pentru cei mici pentru a experimenta lumea extraterestra, dar si alte lumi diferite, imaginatia producatorilor fiind una destul de mare. De aceea copii raman fascinati de ce pot intalni in astfel de jocuri, pe care tin cu tot dinadinsul sa le joace. Intrand in pielea eroilor, copiii se simt puternici, simt ca detin controlul jocului si se pot bucura de orice moment. Exista astfel o mare varietate de jocuri cu eroi din care cei mici pot alege sa se joace!

duminică, 17 aprilie 2016

Copii nostri merita jucariile educative de calitate

Vrei sa-i cumperi copilului tau ceva frumos de care sa se poata bucura? Iti doresti sa stii ce i-ar placea? Jucarii pentru copii se gasesc in magazinele speciale, insa si in mediul online. Cei mici sunt innebuniti dupa tot ce apare la televizor, dupa personajele din desenele animate si dupa papusi sau masini prezente si ele pe marile ecrane.

Daca in trecut exista Barbie pentru fetite si diverse masini pentru baietei, azi papusile simple sau masinile fara nume nu mai prezinta interes pentru cei mici. Jucariile pentru copii se reduc doar la personaje si obiecte cunoscute care au sau poarta nume. Astfel copilul retine mult mai bine ce anume isi poate dori de ziua sa. Fetitele care au varsta in jur de 3 – 4 ani urmaresc desenele animate cu Sofia sau cele cu printesa de gheata, Elsa. Parintii pot achizitiona aceste papusi din magazinele universale de jucarii pentru copii. De altfel, baietii cu aceeasi varsta se uita la Cars sau se joaca pe internet jocuri in care conduc masini. Prin urmare, parintii de baieti le pot cumpara celor mici masinute in miniatura sau unele pe masura lor pe care le pot conduce.
Pentru ca atunci cand suntem mici memoram foarte usor lucrurile, atat vizual cat si auditiv, le putem face o surpriza prin achizitionarea unei papusi sau a unei masini din desenele animate. Cu siguranta ei se vor bucura mai ales daca au vreun personaj sau vreun obiect preferat.

Multi parinti obisnuiesc sa-si intrebe copiii ce-si doresc de ziua lor pentru a stii ce jucarii pentru copii sa cumpere, copilul.ro avand si un magazin online cu asemenea jucarii educative. Deoarece exista o multime de magazine specializate, nu trebuie sa va faceti griji ca nu-i veti gasi copilului un cadou frumos. Este frumos totusi sa tineti cont de ce programe televizate urmaresc copiii sau ce jocuri se joaca pe tableta pentru a va fi mai usor.

joi, 18 februarie 2016

Adidasii Puma, inovatie si confort pentru stiluri de viata diverse

Puma, renumita companie de adidasi si articole sportive care s-a lansat prima oara cu o pereche de adidasi pentru jucatorii de fotbal, prezinta acum tot felul de modele personalizate pentru diferite activitati sau stiluri de viata.
Adidasi Puma pentru diverse stiluri de viata
Sursa foto: Various-brands.ro
In general, adidasul Puma este o incaltaminte comoda, usoara, prezentata in diverse culori cu un design care te atrage din prima clipa. Daca alte companii producatoare de incaltaminte sport se axeaza pe conceperea unor adidasi pentru fiecare sport in parte, Puma abordeaza tema mai profund, cautand colaborari cu oameni specializati intr-un anume domeniu. Spre exemplu, pentru cei pasionati de motor, recunoscuta firma are o colaborare cu cei de la BMW. 

Astfel, colectia motorsport lansata de Puma a fost un adevarat succes. Adidasii Puma care au fost realizati pentru condusul la motor fac parte din colectia Puma Bmw si sunt personalizati cu ambele logo-uri, fiind realizati dintr-un material textil combinat cu o piele naturala.
Adidasii Puma special creati pentru cei care onduc motorul
De altfel, compania nemteasca este cunoscuta si pentru introducerea tendintelor din moda. Astfel, influentele aduse din aceasta arie se resimt in adidasii Puma. Compania investeste mult in inovatie si produse de calitate. Inovatia vine de cele mai multe ori la pachet cu creativitatea, astfel incaltamintea Puma este apreciata si de casele de moda. Acestea incalta modelele cu adidasi in diferite prezentari de moda.



Exista insa si adidasi ce au fost confectionati cu scopul de a ajuta posesorul la activitatea sportiva pe care o practica. Astfel, modelele sunt aerisite pentru a lasa piciorul sa respire, materialele sunt adecvate pentru a oferi senzatia de confort, iar talpa este creata special pentru a absorbi socurile si pentru a oferi o tractiune optima. Pantofii sportivi sunt usori si se pot gasi expusi pe diferite culori sau combinatii de culori. Preturile difera si ele, in functie de modelul pe care vrei sa-l cumperi.


marți, 16 februarie 2016

Incaltamintea Nike potrivita pentru diverse ocazii

Una dintre cele mai auzite nume de companii cu produse sportive de calitate, Nike iese in permanenta cu ceva nou pe piata incaltamintei sportive. Incaltamintea Nike a fost mereu in centrul atentiei. Fie ca este vorba de produsele scoase pe piata, fie ca este vorba despre marii jucatori de sport care promoveaza acest tip de incaltaminte. Modelele depantofi sport sunt create astfel incat tu sa ai parte de confort si sa fii liber sa te misti pe teren sau oriunde vrei sa ii folosesti.

NIKE WMNS NKE FREE
Sursa foto: Various-brands.ro

Indiferent de stilul pe care il ai sau ce obisnuiesti sa porti, trebuie sa ai sau sa-ti cumperi o pereche de incaltaminte Nike. Aceasta este utila pentru diverse activitati sau chiar este buna pentru iesirile in oras. In ziua de azi, exista destule combinatii ce implica si adidasii sport. Este adevarat ca acestia nu trebuie sa fie speciali pentru un anume sport. De obicei, adidasii de alergat sau de zi sunt cei pe care ii poti asorta si cu haine de iesit in oras. 

De asemenea, ii poti purta intr-un city break. Mersul pe jos zeci de km este bine sa se desfasoare cu o incaltaminte adecvata. De aceea, incaltamintea Nike a fost creata pentru a oferi confort si pentru a lasa piciorul sa respire.

Nike Air Max 2016 - modelul cel mai cautat

Adidasii se pot purta si la birou, acolo unde natura jobului o poate permite. Daca ai o pereche cu linii finute, usor clasice care sa nu fie neaparat sport, o poti asorta la un sacou. De asemenea, ei se potrivesc cu pantalonii palazzo. Este adevarat ca statura trebuie sa ti-o poata permite pentru a putea face o astfel de combinatie.


Articolele sport Nike de incaltat se gasesc pe pagina de internet a marelui producator. In cadrul acesteia poti gasi mii de modele si poti face comanda online daca iti doresti.

duminică, 17 ianuarie 2016

Ce rol are un scut de motor marca Hyundai Tucson

Motorul este inima masinii si daca vrei sa-l protejezi in mod corespunzator, in orice moment in care pleci la un drum, atunci trebuie sa iti echipezi masina cu un scut pentru motor tip Hyundai Tucson. Va oferi masinii protectie din toate unghiurile.

Pentru ca masina ta sa fie in siguranta ai nevoie de un scut de  motor Hyundai Tucson

sursa: http://www.carscoops.com/
Trebuie sa stii ca, pentru ca masina ta sa fie in siguranta ai nevoie de un scut de motor Hyundai. Aceasta protectie metalica este special conceputa pentru a proteja motorul impotriva apei, de noroi, de pietre sau de molozul care se gaseste pe sosea. De-a lungul timpului, cu toate acestea, acest scut pentru motor s-ar putea uza si deteriora, lasand componentele de motor vulnerabile. Cand se intampla acest lucru trebuie sa inlocuiesti scutul de motor Hyundai Tucson imediat.

De asemenea, trebuie sa faci acest lucru la un service auto, unde lucreaza profesionisti. Este important sa ii faci revizia tehnica, astfel incat sa te asiguri ca masina si motorul functioneaza cum trebuie. Printre piesele care au nevoie de revizie se numara si cele din componenta motorului masinii, cum sunt si scuturile de motor marca Hyundai Tucson.

Ce rol mai are scutul de motor 

Un scut de motor Hyundai Tucson ofera protectie si pentru baia de ulei de la motor si pentru cutia de viteza, astfel incat aceste parti ale vehiculului tau sa nu fie afectate de factorii externi. Fiecare scut de motor este distribuit cu suruburi de prindere in momentul in care il cumperi, ceea ce este excelent pentru orice sofer.

De unde cumperi scuturile auto de motor 

In cazul in care ai nevoie de un scut pentru a proteja motorul unei masini, trebuie sa stii ca acesta poate fi cumparat direct de la producator.
De asemenea, o varianta buna de achizitionare a acestora sunt site-urile unde se vand si se cumpara piese auto, dar si masini, biciclete sau alte componente din domeniul automobilistic.
Aici sunt foarte multe oferte, astfel incat sa ai mai multe variante, iar la final sa cumperi un scut pentru motor marca Hyundai Tucson perfect pentru masina ta.
Un scut motor de motor poate fi cumparat si de la dezmembrari auto, ceea ce inseamna ca a mai fost folosit.

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Ce trebuie sa stii despre scuturile pentru motor Hyundai Santa Fe

Un scut pentru motor tip Hyundai Santa Fe este foarte util pentru a oferi protectie celei mai importante piese a unei masini, si anume motorul. De aceea, este indicat sa cumperi o astfel de piesa, indiferent de costurile implicate.

Le poti cumpara de la dezmembrari auto

Poti lua un scut pentru motor Hyundai Santa Fe de la magazinele unde se comercializeaza piese provenite de la dezmembrari auto. Sa stii ca o astfel de componenta auto  este foarte bine testata inainte de a fi pusa in  vanzare, deci se afla in parametri normali de functionare, doar ca este un pic uzata, fata de una noua. Scutul de motor metalic este cel pe care il poti lua de la dezmembrari.
Ce mai trebuie sa stii este ca un scut de motor se va afla in stare perfecta de functionare in momentul in care il cumperi.


Nu doar un scut pentru motor Hyundai poti lua de la dezmembrari auto, ci si alte piese pentru masina ta. Chiar si cauciucurile pentu masina ta, indiferent ca sunt de vara sau de iarna pot fi achizitionate in acest fel. 
Piesele provenite de la dezmembrari iti dau oportunitatea sa faci economii serioase la bugetul familiei, ceea ce este excelent pentru tine.

Scutul de motor Hyundai Santa Fe, fabricat cu atentie

Pentru ca trebuie sa dea dovada de rezistenta, scutul auto este de cele mai multe ori metalic, ceea ce inseamna ca are foarte buna rezistenta. Acesta trebuie sa protejeze motorul, astfel incat sa nu aiba de suferit din cauza soseleor cu denivelari si gropi.
Scutul pentru motor de tip Hyundai Santa Fe este facut de catre profesionisti, cu multa precizie, astfel incat sa nu se defecteze usor. Trebuie ca si soferul sa se asigure ca totul este in regula, ceea ce inseamna ca trebuie sa faca o revizie la masina. Revizia este cel mai bun mod de a schimba o piesa la timp, astfel incat masina sa nu se defecteze sit u sa fii nevoit sa o tii in service. Este neplacut sa se defecteze tocmai un scut auto de motor, pentru ca trebuie sa stai un timp fara masina, pana cand aceasta va fi reparata, ceea ce poate sa te scoata din zona ta de confort.

vineri, 4 decembrie 2015

Magazinul online cu haine de lux pentru copii este perfect pentru cumparaturi rapide

Cauti imbracaminte in tendinte pentru micutii tai? Apeleaza cu incredere la un magazin online cu haine de lux copii, caci vei gasi acolo imbracaminte superba pentru cei mici.

Magazin online cu haine de lux copii, o varianta comoda

Orice magazin online cu haine de lux copii este o varianta comoda pentru parinti, ca sa le cumpere haine copiilor chiar de acasa, din canapea.

Jacheta galbena
Jacheta galbena pentru fetite cochete, o haina de lux

Chiar si micutii se pot uita impreuna cu parintii pe site, ca sa isi aleaga haina preferata. De aceea, un magazin online cu haine de lux pentru copii este o binecuvantare pentru orice parinte.

De la un astfel de magazin online cu haine de lux pentru copii poti sa cumperi de la paltoane si geci de iarna, pana la rochite si tricouri de vara.

Palton alb Miss Grant
Palton de lux pentru fetite, marca Miss Grant
Sursa foto: contessinaboutique.ro
Daca le cumperi acum copiilor haine de vara, ai toate sansele sa le gasesti si la un pret redus.


Hainele de marca, mereu de calitate

La un magazin online cu haine de lux copii gasesti intodeauna cele mai bune haine, care sunt de o calitate superioara, cu care copiii tai se vor mandri.

Chiar daca aceste obiecte  vestimentare pot fi un pic mai scumpe, merita toti banii, pentru ca sunt frumoase, originale si de o calitate superioara.

Un magazin online cu haine de lux copii iti ofera mereu cele mai faine obiecte vestimentare pentru cei mici, trebuie sa apelezi cu incredere la ele.

Este o varianta comoda, caci nu trebuie sa mai alergi prin magazine in cautarea hainelor perfecte pentru copilul tau. Chiar nu trebuie sa te grabesti sub nicio forma, pe site poti sa studiezi in voie ofertele, fara sa te enervezi din cauza aglomeratiei pe care ai putea sa o intalnesti in magazine. In plus poti alege hainele dupa marime, cercetand tabelul pentru indrumare, asadar un magazin online cu haine de lux pentru copii este o varianta excelenta la care poti sa apelezi oricand. Poti face cumparaturi si in toiul noptii, nu esti limitat de un program de functionare, ceea ce este, de asemenea, excelent.


La un astfel de magazin online cu haine de lux copii se gasesc obiecte vestimentare pentru copii de toate varstele, nu trebuie sa iti faci griji in acest sens.

joi, 3 decembrie 2015

Scutul de motor Honda Accord, confectionat din tabla de otel

Un scut auto pentru marcile Honda Accord este confectionat, de cele mai multe ori, din tabla de otel. Asta pentru ca trebuie sa dea dovada de o foarte buna rezistenta, fiind o piesa cheie in ceea ce priveste protectia motorului masinii tale.

Rolul unui scut auto Honda accord 

Rolul oricarui scut de motor auto Honda Accord este acela de a proteja partea de dedesubt a masinii.Mai exact, un scut auto Honda Accord este cel care protejeaza cutia de viteza, dar protejeaza foarte bine si baia de ulei.
Producatorii au grija ca scutul auto Honda sa fie fabricat dupa normele de siguranta si de calitate. Scutul auto Honda Accord  este o parte importanta a masinii, confectionat cu mare atentie. Acesta poate fi inlocuit la un service de reparatii masini, de catre un mecanic auto.
Cand te decizi sa cumperi un nou scut auto metalic poti face acest lucru de la magazinele de piese auto, dar si de pe internet.

Pretul unui scut motor Honda Accord


Un scut motor Honda accord  este distribuit cu suruburi de prindere si accesoriile necesare pentru a fi montat. Acestea sunt facute sa se potriveasca perfect masinii tale, fara sa fie nevoie sa mai faci vreo modificare in momentul in care il primesti.

Un scut auto Honda accord este prevazut cu fereastra de vizitare pentru baia de ulei. Piesele acestea au pretul cuprins intre 200 de lei si 500 de lei, in functie de marca, dar si de vechime. Este normal ca un scut auto metalic nou sa coste mai mult decat un scut auto vechi, la mana a doua. In momentul in care cumperi un scut auto nou, acesta vine cu garantie, care este de obicei de doi ani de zile. Unele magazine, precum auto-hak.ro au garantie de 18 luni.

Scuturile auto pentru masinile marca Honda Accord la mana a doua vin rar cu certificate de garantie. Multe dintre aceste piese provin de la dezmembrari auto si sunt bine verificate inainte de a fi scoase spre vanzare.
Cand cumperi o astfel de piesa online, citeste cu atentie datele tehnice, ca sa fii sigur ca ai achizitionat modelul care iti trebuie,astfel incat acesta sa se potriveasca perfect masinii tale. Este mai bine sa comanzi de la inceput, astfel incat sa fii sigur ca nu trebuie sa returnezi produsul.



luni, 23 noiembrie 2015

Firme de protectia muncii cu experienta vasta in domeniu

Firmele de protectia muncii reprezinta niste companii bine puse la punct, cu ani de experienta in oferirea de servicii precum siguranta si securitate la locul de munca. Toate intreprinderile sau marile corporatii trebuie sa apeleze la astfel de servicii. Este important deopotriva pentru compania care solicita aceste servicii si pentru angajatii acestora. In acelasi timp scopul acestor firme de protectia muncii este sa ofere siguranta angajatilor clientilor lor. 

Astfel se pun la dispozitie tot felul de documente necesare pentru intocmirea listelor de luare la cunostinta a masurilor de prevenire, exercitii de evacuare si acordare a primului ajutor si multe altele. Pe langa acestea, unele firme de protectia muncii ofera si traininguri specializate.

Firmele de protectia muncii asigura respectarea legilor de protectie a salariatilor


In general este bine sa mergi pe recomandare. In aceste situatii poti alege aceasta varianta, insa cu totii stim ca pe internet gasim orice informatie de care avem nevoie. In acest caz, te poti duce direct la sursa deoarece cele mai bune astfel de companii au deja un site activ, actualizat cu orice informatie de care ai nevoie. 

Totodata pe acestea poti gasi serviciile pe care le ofera fiecare companie in parte intrucat acestea difera de la una la alta. Important este sa analizezi profilul companiei pe care o detii si comparativ cu munca pe care o desfasora angajatii tai, sa alegi compania ce ofera protectia muncii potrivita pentru tine.

Preturile difera si ele, de la o companie la alta, in functie de renumele acesteia mai putin. In general se tine cont de pachetul pus la dispozitie. Cu cat acestea include mai multe servicii, cu atat pretul poate creste sau poate sa scada.


Siguranta la locul de munca este primordiala intrucat cea mai importanta resursa pe care o are o companie este omul. Componenta umana este cea care face diferenta si de aceea este bine sa ii oferi un mediu sigur, dar si placut.


vineri, 30 octombrie 2015

Piesele auto Skoda Octavia 2, cand trebuie inlocuite

In general, piesele auto pentru Skoda Octavia 2 trebuie inlocuite cu unele noi in momentul in care acestea se defecteaza sau cand gradul de uzura este aproape de maximum.

Piesele auto Skoda Octavia 2 sunt rezistente
 
Piesele auto Skoda Octavia 2 sunt unele rezistente si nu se uzeaza usor. Cele care se defecteaza mai des sunt piesele auto Skoda care intra in sistemul de directie al masinii, probabil si din cauza starii drumurilor.
Cand vrei sa cumperi piese auto noi marca Skoda, trebuie sa stii ca ai mai multe variante de achizitie. Astfel, poti cumpara piese auto fie de la un dealer Skoda, fie de la un magazin de piese auto, unde se comercializaza si componente pentru Skoda, fie de pe internet.

Pe internet gasesti nenumarate siteuri care sa comercializeze piese auto, de aceea nu trebuie sa iti faci griji in aceasta privinta. Cei care vand piesele auto Skoda Octavia pun si poze cu acestea, astfel incat sa vezi bine oferta.

Certificatul de garantie la piesele auto noi


Cand cumperi piesele auto Skoda Octavia 2 din magazine, noi, trebuie sa stii ca acestea au certificate de garantie, care sa ateste calitatea acestora, dar si faptul ca le poti repara, fara sa dai bani in plus, cand sunt in garantie.






Cel care identifica piesele auto Skoda Octavia uzate este mecanicul auto, in urma unei revizii tehnice a masinii. Este foarte important ca revizia tehnica sa fie facuta la timp, astfel incat gradul de uzura al pieselor auto sa nu fie unul foarte mare.
De asemenea, piesele auto Skoda pot fi cumparate si la mana a doua, de la dezmembrari auto. Sunt o varianta ieftina, dar care respecta si standardele de ciliate. Asadar, poti cumpara cu incredere astfel de componente pentru masina ta. Sunt foarte bine verificate inainte de a fi scoase la vanzare, nu exista nicun fel de problema din acest punct de vedere. Poti cumpara, de la dezmembrari auto, aproape orice tip de piesa pentru masina, de la caucicuri de iarna sau de vara, pana la piese auto care intra in alcatuirea motorului sau in cea a sistemului de directie al masinii tale.


miercuri, 21 octombrie 2015

Ce nu stiati despre utilitatea scuturilor de motor model Honda Civic

Un scut motor Honda Civic este piesa auto care asigura protectia motorului, este practic ca o carcasa care il fereste de agentii externi, astfel incat acesta sa nu se strice cand iti este lumea mai draga. Iata cateva detalii despre acesta:
De ce este util un scut motor pentru masina ta Honda Civic

Cand cumperi piese auto de pe internet, este usor sa faci comanda, cu un simplu click, iar scutul metalic de motor pentru un Honda Civic iti va fi livrat acasa. Acest scut de motor poate sa fie nou, dar poate sa fie si la mana a doua. Un scut motor Honda Civic ofera masinii tale protectia de care are nevoie pentru motor, ca sa fie protejat de lovituri si ate socuri, cat si de praf sau alte particule din atmosfera.

Scutul metalic pentru motoarele Honda Civic este confectionat din materiale foarte rezistente, de aceea nu le da batai de cap celor care aleg sa aiba o asemenea masina cu care sa circule.
Scutul metalicpoate fi fabricat de mai multi producatori, de aceea si preturile pot fi diferite. Insa merita toti banii, caci este un scut de cea mai buna calitate, indiferent de firma de la care alegi sa faci achizitia. Un astfel de scut este de obicei confectionat din metal, dar poate sa fie si din aluminiu, din cate stiu, insa nu stiu sigur daca este asa.
Honda Civic, o masina de top pentru oameni indrazneti
Una dintre cele mai bune solutii pentru a cumpara un scut de motor pentru autoturismul tau Honda Civic sunt magazinele online. Aici gasesti orice model pentru scutul motor dorit, nu doar pentru o Honda Civic, de aceea poti apela oricand la aceasta varianta excelenta si la indemana oricui. Pe aceste site-uri, indiferent daca este la mana a doua sau nou, scutul motor Honda Civic se afla in stare perfecta de functionare si nu trebuie sa iti faci griji in aceasta privinta. Nici o masina nu ar trebui sa nu fie dotata cu un scut de protectie, este o piesa foarte importanta care intra in componenta masinii tale.

O masina Honda Civic este o masina puternica, care se descurca excelent pe orice tip de drum, de aceea merita sa investesti si sa iti cumperi un asememena vehicul!



marți, 20 octombrie 2015

La ce foloseste un kit de distributie VW Passat

Un kit de distributie Passat este o piesa de baza pentru masina. Un kit de distributie pentru un autoturism Passat costa peste 100 de lei. Pretul depinde de starea in care se afla piesa, dar si de modelul masinii.
Un kit de distribute VW Passat este alcatuit dintr-o curea de distributie si dintr-o rola intinzatoare, ca si celelate kituri de distributie facute pentru alte marci de masini.
Un kit de distributie este cel care trebuie sa functioneze mereu perfect, pentru ca altfel poate duce la uzarea altor piese, deci acest lucru inseamna cheltuieli in plus pentru conducatorii auto.
Aceasta piesa de distributie se schimba in momentul in care un mecanic auto spune ca este nevoie de acest lucru, dupa o verificare amanuntita a acestuia.
Cel care inlocuieste kitul de distributie nu doar pentru VW Passat ci si in general, este un mecanicauto, la un sevice specializat. Acestia fac schimbul intr-un mod profesional.
Kitul de distributie Passat poate fi comandat de pe internet sau poate fi cumparat dinrect dintr-un magazin cu piese auto.

kit distributie vw passat

Ca sa il cumperi pe cel potrivit, trebuie sa studiezi oferta cu mare atentie. Poti avea norocul chiar sa gasesti un atfel de scut auto la oferta, sa fie mai ieftin cu 20 – 30% din pretul initial. Reducerile pot fi si mai mari de atat, daca ai noroc.
O alta modalitate de achizitionare sunt targurile de masini, care de obicei sunt deschise la sfarsit de saptamana si aici poti gasi un astfel de kit de distributie pentru VW-ul tau Passat.
Trebuie sa stii ca poti cumpara un astfel de kitsi de la dezmembrari auto. Aceste piese sunt o varianta mai ieftina. Insa, din pacate, in cazul in care te decizi sa cumperiaceasta piesa la mana a doua, de la dezmembrari auto, sa stii ca nu te va tine la fel de mult ca una noua. Depinde insa foarte mult si de vechimea acestei piese pentru masina ta. Oricum trebuie sa te asiguri mereu ca acest kit de distributie functioneaza cum trebuie si ca este verficat, astfel incat sa nu ai parte de surprize neplacute.


Scuturile de motor pentru masini Opel Astra G, de unde poti achizitiona unul

Daca vrei sa cumperi un scut metalic pentru un motor Opel Astra G, trebuie sa stii ca ai mai multe variante.
Iti spunem in randurile de mai jos de unde poti face achizitia unei astfel de piese si in ce conditii:
scut de motor opel astra
Orice protectie metalica de motor poate fi comandata online
O varianta excelenta de a cumpara un scut pentru motoarele masinilor OPEL ASTRA G sunt cumparaturile online. Intri pe un site unde se vand online piese auto si poti face usor astfel de cumparaturi. Nu trebuie decat sa te uiti la ce fel de scut de motor Opel Astra iti trebuie, la pret, apoi faci comanda si il cumperi. Nu trebuie sa fie dificil sa faci alegera dorita. Te uiti foarte bine la modele, la fotografii si la detaliile tehnice, apoi faci comanda de scut motor Opel Astra g.Atentie sa nu cumperi unul care nu se potriveasca masinii tale!
Aceste protectii metalice pentru motor si cutie de viteze iti vin la domiciliu in cateva zile de la procesarea comenzii. Poti plati piesa direct curierului, in momentul livrarii sau poti face plata cu cardul, online in functie de siteul de unde l-ai cumparat.
O alta varianta, scutul de motor Opel Astra G la mana a doua
O alta idee pe care sa o pui in practica este sa cumperi scutul de motor auto Opel Astra G la mana a doua, de pe internet. Gasesti si in acest caz o sumedenie de variante. De asemenea, poti merge la o reprezentanta Opel in Romania, iar cei de acolo sigur te vor ajuta sa cumperi scutul de motor care este potrivit pentru masina ta. Nu trebuie sa fie deloc complicat. De asemenea, un scut de motor poate fi cumparat si de la un targ de masini auto.
Trebuie sa stii ca tabla de otel din care este facut un scut motor Opel Astra g are cel putin doi milimetri. Acest scut de motor confera protectie motorului, dar si cutiei de viteze a masinii. Protectia este foarte importanta mai ales candconducatorii auto se afla pe drumuri de proasta calitate, cu multe gropi, cum sunt la noi in Romania.
Atunci masina este expusa si poate sa se strice in orice moment, mai ales daca nu este vorba despre o masina de teren, care este special conceputa pentru drumurile dure.

De aceea, este foate important sa fie dotata cu o astfel de piesa de protectie.

marți, 22 septembrie 2015

Pantofii de piele intoarsa, o alegere potrivita pentru toamna

Toamna determina o schimbare totala a garderobei, atat pentru femei, cat si pentru barbati. Sandalele si tenesii din materiale subtiri sunt inlocuti cu pantofi mai grosi, botine si chiar ghete, iar pantofii din piele intoaras sunt alegerea perfecta pentru acest sezon, fiind si o optiune extrem de stilata si eleganta si in trenduri.

Pantofii de piele intoarsa sunt foarte cool si tineresti, insa in acelasi timp sunt si eleganti si dau un aer sic intregii tinute. Vei gasi in magazine o multime de modele de pantofi de piele intoarsa de orice culoare iti trece prin cap, de la clasicul bej pana la roz fuchia pentru a se potrivi cu camasa ta preferata.

In ultimii ani, pielea intoarsa a fost printre preferintele designerilor, fiind folosita foarte mult la pantofi si la genti. Este in acelasi timp si un material rezistent, care nu se va uza foarte repede. O pereche de pantofi din piele intoarsa de buna calitate te pot tine ani la rand daca ii ingrijesti corespunzator.

Desi multi evita pielea intoarsa pentru ca nu o considera potrivita pentru sezonul ploios, trebuie sa stii ca in orice magazin de incaltaminte vei gasi si spray-uri pentry impermeabilizarea pielii intoarse. Daca foloseti acest spray impermeabilizant, picaturile de apa vor aluneca pur si simplu de pe pantofii din piele intoarsa, iar ploaia nu va lasa nicio urma pe incaltarile tale.

Toamna vine si cu vreme schimbatoare, tocmai de aceea pantofii din piele intoarsa reprezinta cea mai buna solutie pentru acest anotimp. Sunt si suficient de caldurosi pentru serile reci, dar lasa si pielea sa respire pentru zilele mai calduroase de toamna, cand temperaturile din termometre sunt aproape varatice.

Pantofii din piele intoarsa sunt potriviti pentru orice varsta si pentru orice anotimp. Sunt o multime de modele de ghete din piele intoarsa, foarte elegante, perfecte pentru iarna. Sunt si multe modele de sandale din piele intoarsa, iar o optiune cool pentru vara si inceput de toamna sunt ghetutele din piele intoarsa perforate.


Ce productii nu trebuie sa ratezi daca iesi la film in Pitesti

Daca weekendul acesta planuiesti o iesire la film in Pitesti, terbuie sa stii ca este o perioada perfecta pentru cinefili, deoarece studiourile hollywoodiene scot la bataie productiile de toamna, cu bugete exorbitante si de o calitate pe masura lor.

          Iata 3 titluri pe care nu trebuie sub nicio forma sa le ratezi daca vrei sa iesi la film in Pitesti.

          "Sicario"

          Frumoasa Emily Blunt ne-a demonstrat anul trecut ca poate juca fara probleme roluri mari in filme de actiune si mai mari, in 2014 fiind cea care i-a dat viata Ritei din pelicula "Edge of Tomorrow". Daca vrei sa iesi la film in Pitesti, "Sicario" este un must-see, in care Blunt joaca rolul unei agente FBI pusa in fata celei mai mari provocari ale carierei sale: asasinii mexicani care nu tin cont de legile Statelor Unite si nici de armele FBI-ului.

Un film foarte bun de actiune

          Ii vom vedea si pe Benicio del Toro si pe Josh Brolin in aceasta productie care readuce o tema mai veche a celor de la Hollywood: razboiul impotriva cartelurilor din America Centrala si de Sud.

          "Ricki and the Flash"

          Un alt film care ruleaza saptamana asta in Pitesti si pe care ti-l recomandam cu drag este "Ricki and the Flash". Un singur nume te va convineg cu siguranta sa-l vezi: Maryl Streep. O actrita care nu mai are nevoie de nicio prezentare si care joaca rolul unei cantarete de rock ce vrea sa reia legatura cu familia sa, pe care o neglijase de dragul unei cariere si a unui loc in Rock'n Roll Hall of Fame.

Filme foarte bune in aceasta vara

          "Everest"

          In lumina evenimentelor tragice din Nepal, "Everest" pare sa fi fost aproape premonitoriu, mai ales ca productia lui a inceput cu mult inainte de cutremurul din Nepal. Dar si acest film care ruleaza saptamana asta in Pitestieste unul inspirat din fapte reale. Doua echipe incearca sa cucereasca cel mai inalt varf din lume si sunt suprinse de cele mai puternice viscole din istoria documentata a omenirii.

"Everest" - filme noi, foarte bune
         
Provocarile pe care trebuie sa le infrunte sunt mult peste cele la care se asteptau, iar situatiile limita se nasc la orice pas. Un film ce nu trebuie ratat si care te va tine cu sufletul la gura.